Neîndoindu-se niciodată de sine, prostul dispune de un soi de rezistenţă obiectivă în faţa încercărilor vieţii, asemenea acelei rigidităţi musculare pe care o prezintă uneori indivizii hipnotizaţi.

*

Eşti nevoit uneori a-ţi presupune ignoranţa, a ţi-o folosi ca pe-o inocentă ipoteză pentru a-ţi asigura o percepţie proaspătă a lucrurilor, o înviorare existenţială.

*

Dacă trecutul şi viitorul tău sunt în tot mai mare măsură invenţii, prezentul tău nu poate fi decît descoperire.

*

„În 1914, cînd Poşta americană a început să expedieze pentru prima dată colete, numeroase familii sărace şi-au trimis copiii la rude ambalaţi în cutii de carton. Astfel, expediată la propriu, o fetiţă a ajuns la bunica ei, aflată la o distanţă de peste o sută de kilometri, contra unui timbru poştal de 53 de cenţi – 13 dolari în valoarea de azi” (Dilema veche, 2020).

*

A urî ceea ce nu poţi realiza e infernul inadaptării. A iubi ceea ce nu poţi realiza e paradisul inadaptării. Îndeobşte însă ne plasăm într-un purgatoriu al inadaptării.

*

Absurdul nu pare uneori un soi de profunzime ratată?

*

Surpriză. Xenofobia descoperindu-se în toată splendoarea sa, sub condeiul unei poete care-şi trimite textul confraţilor. Iată-l cu tot năduful exactităţilor de care are parte: „În noiembrie 2019, peste cîteva minute, se va oficializa faptul că Preşedintele României este un etnic german de confesiune luterană, iar Prim-Ministrul este un etnic maghiar de confesiune unitariană. Conform ultimului recensămînt, cetăţenii români de etnie germană sunt 0,2% din populaţie, în timp ce etnicii maghiari sunt 3,3%. Cultul luteran are o pondere de 0,11% între cetăţenii români, în timp ce unitarienii reprezintă cam 0,31% din populaţie. Să mai zică cineva că România nu este o ţară liberală: două minorităţi etnice şi religioase, care i-au persecutat ani de zile pe românii din Ardeal, ajung acum să aibă reprezentanţi în cele mai înalte funcţii ale ţării în care majoritatea este română şi creştină. Şi dacă luteranii lui Iohannis mai sunt cum sunt, hai să trecem în revistă cultul lui Ludovic Orban: unitarienii nu cred în Dumnezeirea lui Iisus, nu cred în Sfînta Treime, nu cred în Cruce şi nu se însemnează cu acest semn. Nu cred în Înviere, nu cred în Sfinţenia Scripturii, iar de sfinţi, ce să mai vorbim. Un «preot» unitarian spunea în 2006 că Învierea lui Hristos este doar o legendă, inventată de «oamenii simpli» ai vremii, decepţionaţi de moartea Mîntuitorului. Unitarienii sunt atît de departe de duhul Crucii, semn sub care a stat, la propriu şi la figurat, poporul român, încît e înfiorător să te gîndeşti. Despre ce continuitate istorică mai putem vorbi în condiţiile astea? E mai degrabă continuitatea cu perioada comunistă, singura în care prim-miniştrii nu-şi făceau cruce.” Ş.a.m.d.

*

A face poezie înseamnă îndeobşte a încerca o disperată sincronizare a trecutului cu viitorul, sub capricioasa monitorizare a prezentului.

*

Demonie: geniul e restul nemîntuit al talentului.

*

Geniul: latura insurgentă, iresponsabilă a talentului.

*

Senectute. Totul s-a petrecut atît de repede, încît micile popasuri, amînările, ezitările îţi pot apărea retrospectiv drept momentele cruciale ale vieţii.

*

Aerul din interiorul casei este de obicei de 2 pînă la 5 ori mai poluat decît cel din exterior (şi poate ajunge pînă la de 10 ori), conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului Înconjurător din Statele Unite.